office@aia-art.com

Blog

Autoportret. În viață.

Mii de gânduri se scurg prin fluxul gândirii pentru a forma un sens, și încercăm să îl conturăm în așa fel încât să ne lăsăm amprenta atât în propriile vieți cât și în viețile altora.

Dar cum putem face asta?

Prin intermediul artei, modul liber de exprimare, necenzurat, prin care poți exprima percepția ta fiind percepută prin mai multe filtre.

„Definim înainte de a vedea și percepem înainte de a simți.”

Ne naștem dintr-o sămânță, un sâmbure de creativitate, într-o puritate închisă de tot ce poate fi reperceptat și înflorim, dar niciodată în totalitate. Înflorim cu atâta speranță, dăruire și potențial încât dorim să păstrăm acel spațiu pur, transparent și inocent în care propriile noastre gânduri nu mai pot fi privite din alte perspective. Însă tot acest spațiu se intersectează cu alte sute, mii, miliarde de percepții, se îmbină încet și se formează haos. Ne afundăm în întunericul lui și nu știm ce să facem, așa că încercăm să îi dăm o formă.

Cu fiecare percepție încercăm să o așezăm una lângă alta pentru a construi ceva, ceva care îi oferă un sens pentru toată lumea. O linie comună, dintr-un punct de vedere dinamic, care nu este niciodată identic, dar îi oferă o altă nuanță, o nuanță mai vie, o strălucire aparte care duce spre un nou orizont.

Și ne dorim să rămânem acolo, însă ne amintim că acest spațiu are doar mici crăpături din puritatea începutului și ne dorim mai mult. Așa că luam acel întreg bucată cu bucată pentru a fi reconstruit, dar în fiecare bucată se reflectă altceva, din trasee intersectate perceptiv.

Parcurgerea acestor trasee duce la o destinație, destinație pe care tu o poți modela. Însă știi ce găsești la aceea destinație? Petalele înflorii tale. Ai grijă de ele și exprimă-te prin orice formă de artă.